Un ziditor de cultură - Eugen Simion

       Destinul Academicianului Eugen Simion a fost scrisul. Semnul predestinării sale ni-l povestește într-o carte: "...Stând de veghe am observat că Tata-mare, (cum îi ziceam noi copiii), are o privire din ce în ce mai sticloasă și că răspunsurile lui, erau din ce în ce mai scurte și mai încâlcite... L-am rugat, atunci, să-mi spună încă odată alfabetul vechi pe care mi-l spusese de atâtea ori și pe care, îl știam, în fapt, pe de rost... A mai deschis odată ochii și a început să rostească încet și cu voce pierdută alfabetul chirilic: az, buche,... La a treia literă s-a oprit. S-a mai uitat odată la mine și, apoi, a închis ochii. Ceva, în mine, a dat alarma, m-a invadat (o imensă frică, o frică de origine necunoscută), l-am apucat de mână pe bătrânul meu bunic, l-am rugat precipitat și panicat să-mi spună până la capăt alfabetul, i-am promis că-l ajut eu... și am continuat, cu vocea mea subțire și ezitantă, de copil, să duc mai departe șirul literelor chirilice...
Bunicul Radu Simion murise sau era pe cale să moară și eu, nepotul lui, spuneam, mai departe ceea ce el nu mai putea spune." 

"Timpul trăirii" teoreticianului, istoricului, criticului literar, Eugen Simion, se măsoară mai presus decât orice, prin cărțile pe care - în pofida oricăror vicisitudini, le-a scris.

 Vor trece anii ca nori lungi pe șesuri și cine oare își va mai aminti numele atâtor miniștri, atâtor politicieni, ai vremii în care Profesorul zidea "Opere fundamentale" sau "Dicționarul General al Literaturii Române", unice până acum în spațiul nostru cultural.

"Am vrut ca toată identitatea românească să se întâlnească într-un singur loc", spunea Profesorul "să facem un Dicționar al Literaturii Române, cu scriitorii tuturor provinciilor, cu toți marii scriitori ai culturii române".

Și eu am fost și încă rămân cât se va mai putea, unul dintre trăitorii aceluiași timp, prieten - peste 60 de ani - martor al trudei și harului cu care acest mare cărturar și-a înzestrat personalitatea, definind-o inconfundabilă. Nu s-a întâmplat niciodată să îl fure căi lăturalnice scopului-crez, nu l-a înfrânt nicio lovitură, nicio tentație nu l-a subjugat. "Nulla dies sine linea", nicio zi fără a scrie! Mii de pagini, de cărți, articole, studii, comunicări apărute, de la "Proza lui Eminescu", (studiul debut), până la recent apăruta "Recurs la natură".

Adevărat "paznic de far" nu a încetat niciodată să creadă în viitorul literaturii. "Am un respect uriaș pentru literatură. Mi se pare unul dintre actele esențiale ale omenirii. Literatura nu va muri."

Lucid și puternic își impresiona apropiații uneori, prin revolta cutremurătoare în fața implacabilului - pentru fiecare dintre noi, când va să fie - sfârșit biologic. "Ajută, Doamne, necredinței mele", se intitulează capitolul din "Genurile biograficului", pe care, Eugen Simion îl încheie astfel: "Sunt încolțit de peste tot de teamă și disperare și nu mă pot sprijimi de nimic și de nimeni, nici măcar de mine însumi. Prieteni, nu mă căutați azi, și nici în zilele următoare. Azi sunt un individ care nu mai crede că adevărul există și că rațiunea este rațională. Nici că frageda trestie gânditoare își poate înfrunta, curajos și demn condiția precară în Univers. Azi sunt doar un om rănit care nu se poate atârna de băierile niciunui cer. O ființă copleșită de suferință incapabilă să înțeleagă că Moartea este un fenomen natural.

Iată, însă acum, același legământ al scrisului, pe care nu l-a încălcat niciodată, îl poartă mai departe, biruitor asupra morții, prin Opera sa.

Dumnezeul duhurilor și al tot trupul, carele pre moarte ai călcat, și pre Diavol l-ai surpat, odihnește sufletul răposatului robului tău, Eugen, căci el te va apăra de cursa vânătorilor și de cuvântul tulburător; cu el vei trece preste vasilisc și aspidă, vei înfrunta leu și balaur, și sub aripile lui vei nădăjdui.

Mihai Ispirescu
21 octombrie 2022